Vlad Dicu

Vlad Dicu

Numele meu este Vlad DICU, am 43 de ani, am lucrat 17 ani în sistemul bancar, de la ofițer back-office până la director, sunt un om de echipă, cu inițiativă și perseverență. În prezent, sunt consilier în domeniul achizițiilor publice în cadrul Spitalului Județean de Urgență, iar în același timp am o firmă de brokeraj credite bancare, franciză la o firmă din Iași, Mango BROKER.
Îmi place să discut cu oamenii, să mă implic în societatea civilă, atât în domeniul economic, cât și în domeniul sportiv. În ultima perioadă, am propus 3 proiecte pentru vasluieni, toate câștigătoare, în urma votului, la o inițiativă a Primăriei Municipiului Vaslui. Având și spirit organizatoric, am reușit să organizez un turneu de tenis de masă de mare anvergură cu aproape 200 de participanți din toată țara, precum și din Republica Moldova.
Consider că am destulă expertiză și experiență pentru a veni în fața vasluienilor cu proiecte și idei constructive în Consiliul Local Vaslui, care să fie aprobate și implementate pe termen mediu și lung. Sunt născut și crescut în Vaslui și îmi doresc să trăiesc, nu numai într-un oraș verde, ci și într-un oraș dezvoltat economic, în care tinerii să se simtă acasă și după ce își termină studiile.
Pentru un Vaslui al tinerilor, pentru un Vaslui verde și curat, pentru un Vaslui modern, am decis să îl susțin pe dl. Ionel Sandu la primăria municipiului Vaslui. Și eu votez Ionel SANDU!