Ionel Sandu - candidat AUR pentru Camera Deputaților

Cine sunt și de ce candidez pentru Parlamentul României?

Sunt vasluian, sunt un om provenit dintr-o familie frumoasă de țărani, de la Corni Albești, și mă mândresc cu originile mele. Sunt mândru că sunt vasluian, este locul meu de baștină, aici m-am format și m-am împlinit, personal și profesional.
 
Mi-am trăit toată viața mea în județul Vaslui și am văzut ce s-a petrecut în cei 35 de ani de la Revoluție, cu acest județ. Industria a dispărut într-un nor de praf, oamenii au fugit în lumea largă, pentru un trai mai bun, cei rămași acasă se chinuie pentru traiul de zi cu zi. Am simțit, ca om de afaceri, cum fug toți de județul Vaslui, pentru că aici nu au găsit oportunități, nu au găsit uși deschise.
 
Vasluienii au fost trădați de cei pe care i-au trimis în Parlament.
 
Nu am avut politicieni, de la Revoluție încoace, cărora să le pese de județul Vaslui. Toți cei pe care i-am votat, și-au urmărit interesele personale, nu au fost interesați ca acest județ frumos, cu oameni buni și muncitori, să prospere. Nu s-au bătut deloc pentru investiții și locuri de muncă.
Am avut în minte, mereu, durerea Diasporei vasluiene, dorul lor de casă și de cei dragi. Da, am fost singurul politician care m-am luptat pentru ca Vasluiul să aibă o lună a Diasporei, proiect pe care cei care conduc orașul l-au uitat, l-au neglijat, nu le-a păsat deloc de cei plecați afară.
 
A mai fost ceva, care m-a determinat să intru în campania electorală pentru Parlament. A fost acel PNRR, un program european, care urmărea aducerea de investiții în zonele mai sărace, cum este județul Vaslui, pentru a micșora decalajele față de alte județe, prospere, cu salarii decente. Ce au făcut politicienii noștri, ai Vasluiului, cu acest PNRR? Nimic! Da, ați auzit bine, nimic! Nici măcar un drum expres nu traversează județul Vaslui, de autostradă nici nu putem visa.
 
Aceștia sunt oamenii pe care i-ați votat până acum. Cumetrii politice, jocuri pe sub mesele Puterii, afaceri subterane. Zero interes pentru vasluieni.
 
De asta, vin în fața dumneavoastră, cu respect și considerație, și vă rog să aveți încredere în mine și în colegii mei de pe listele AUR Vaslui, la Senat și Camera Deputaților, să dați votul dvs, pe 1 decembrie, unor patrioți, unor oameni care doresc binele acestui județ, nu unora pentru care Vasluiul este doar o trambulină spre interesele personale.

Programul de guvernare AUR în 15 puncte